jump to navigation

Miss Independent Octombrie 29, 2008

Posted by pawsy in Povesti.
Tags:
add a comment

Era ultima ramasa in cladire, ca de obicei. Bezna afara, bezna in birou, doar lumina venita de la monitor trada o subtila miscare din spatele biroului. O tigara in mana, lasata pe spate, cufundata in moliciunea scaunului de birou, capul dat pe spate, ochii inchisi, picioarele intinse pe birou, unul peste altul. In mod normal, la ora asta, ea ar fi stat in fata calculatorului, parul ravasit, ochii incercanati, si s-ar fi luptat cu ultimele probleme ale firmei pe ziua respectiva. Ora normala de plecare era 1 noaptea, la 7 era inapoi si gata de munca.

De data asta era ora 3 jumate si ea inca nu plecase. In seara aceea ceva se schimbase. Ziua fusese una obisnuita, nu era nimic s-o supere, dar… Parca se simtea mai putin singura la birou decat inapoi in apartamentul ei. N-o astepta nimic acasa. Si nimeni. Animale de casa nu avea pentru ca nu avea timp pentru ele. Ajungea acasa, facea dus, bea un pahar de vin rosu, eventual o tigara, si se culca, numai ca s-o ia de la capat a doua zi. Plante avusese pana ii murisera toate. Nu gasea timp nici sa le ude.

Copii? Pufnea in ras numai cand se gandea. Avea deja 32 de ani. Era singura, dependenta de munca ei, dependenta de ordinea si rutina din jurul ei. Un copil chiar nu i-ar fi priit. Si-apoi… De ce sa-l chinuie asa?

Trase inca un fum din tigara pe jumatate terminata. Inspira adanc apoi dadu drumul fumului pe nas, relaxata. Un singur barbat incercase sa lupte impotriva stilului ei de viata pentru a o domoli. Fireste, n-a avut nicio sansa. Ea stiuse de la inceput ca degeaba se agita el. Dar parca… Parca o multumea sa-l vada ca se straduieste atat de mult. Dar ea nu avea sa se schimbe pentru nimeni.

Deschise ochii de-un albastru electrizant. Ii lua un pic sa se adapteze la lumina monitorului si se uita la rapoartele cu munca ei, cu munca altora, la e-mail-uri. Nimic interesant pentru nimeni din toata firma aia, si, mai nou, nici pentru ea. Isi inchise din nou ochii. O speria faptul ca isi pierdea interesul in viata. In munca. In tot ce crezuse pana atunci ca e important. Se facuse respectata de catre public, subalterni, sefi, pana ajunsese unul din acei sefi. Acum, viata era frumoasa, conditiile erau bune, ea multumita. Si totusi ii lipsea persoana cu care sa imparta toate astea.

Oricum, era constienta ca barbatii o ocoleau tocmai pentru stilul ei de viata. Nu se gasea niciun barbat care sa considere ca poate s-o multumeasca. Niciunul nu voia sa-i dea sansa sa-i raneasca orgoliul intr-un fel.

Asa ca era aici, la birou, unde se simtea mai bine ca acasa. Si avea sa ramana toata noaptea acolo. SI posibil, multe nopti de atunci incolo.

Iar cand s-a auzit un tarsait de picioare pe hol, ea parca nici n-a auzit. „Am inceput sa-mi imaginez tot felul de prostii.” Apoi s-a deschis usa de la biroul ei, moment in care, picioarele ei au alunecat de pe birou, ochii larg deschisi cautand sursa zgomotului. Pana sa se dezmeticeasca, aude o oprire brusca a pasilor, o alunecare a mainii de pe clanta si o voce de barbat spunand:

– Aela? Inca mai esti aici?

Tot corpul i se cutremura, ochii i se ingustara uitandu-se la aparitia din usa.

– George?

Pe data viitoare.

O printesa… Mai 30, 2008

Posted by pawsy in Povesti.
1 comment so far

– Haide, ia-mi mana si urmeaza, am sa te salvez de aici!

Si daca eu nu vreau sa fiu salvata…

– Haide, pana nu se prabuseste totul in jurul nostru!

Cam tarziu baiete…

Dar i-o lua. S-a tras in picioare, simtindu-se insa gata sa se prabuseasca iar. Ceva… Ceva o tinea acolo. Se simtea ca si cum acel castel, care, intr-adevar, se prabusea in jurul lor, o putea proteja.

Si-apoi daca…

Nu, moartea… Moartea o speria. Voia sa traiasca. Dar ceva in glasul baiatului… Ceva in ochii lui… Nu ii dadea pace. Ezitarea din pasii ei, din uitatura lui, o simtea si baiatul, dar parea ca nu-l deranjeaza. Ba mai mult, tragea cu si mai multa indarjire. Poate asta o speria pe fata.

– Asteapta… Tatal meu…

– Tatal tau este bine. Probabil ca te si asteapta afara. Acum hai!

-Nu! Se smuci fata din mana baiatului cat putu ea de tare si aproape ca reusi sa se desprinda, insa el o prinse… O prinse atat de puternic, cu atata ura, incat inima printesei se preschimba intr-un sloi de gheata. O durea mana, dar nu mai avea puterea sa riposteze. Se simti tarata, lovita, devenea una cu pamantul incet. Statea la fel de inerta ca el. Poate daca se urca pe ea si dansa, nu se simtea mai rau decat se simtea in acel moment.

Printul ei se dovedise a fi un cosmar. Ochii lui aveau sa o bantuie pentru restul vietii, atingerea lui parca o ardea… Si totusi, era printul ei. In poveste nu erau ei predestinati sa fie impreuna? El salvand-o de la moarte, traind fericiti pana la adanci batraneti…

– N-am auzit o prostie mai mare.

Poate odata… o sa te trezesti din visat.

Poate.