E luni. 17:20. Acelasi accelerat de la Timisoara Nord. Astept cuminte pe peron pana ataseaza vagoanele de Brasov. Langa mine observ o tipa. O observ pentru ca gusturile ei vestimentare ma intriga. Si scarbesc. Blugi trei-sferturi, si aia suflecati, cizme negre cu toc si bot rotund, intre blugi si cizme, strampi negri. Scoate biletul, trag cu ochiul. Vagonul 7, locul 44. Crap. Eu aveam 42. Deci acelasi compartiment. Vagoanele atasate, ne urcam in sir indian in tren, cautam locurile proprii si personale, temerile mi se adeveresc. Femeia-cu-gust-exceptional-de-prost se asaza doua locuri mai incolo. Ma asez, trantesc laptop-ul pe “lap” si deschid. Suna a Vista. Peste doua secunde, boc. toc. boc. toc. Ma uit in jos, ma astept la toc, primesc cizme cu toc si cu varf ascutit, negre, pline de urme de sare. Cu stupoare, urmaresc linia in sus si vad ceva roz. Foarte roz. Incredibil de roz. Si de gresit. Costum de ski. Roz. Cu ciocate. Negre. Ajung la varful maldarului de greseli si vad par blond. Si radacini castanii. Cred ca niciodata n-am avut o expresie care sa arate mai mult a “WTF?!”. Femeia-cu-gust-exceptional-de-prost tocmai si-a gasit o prietena. Si a fost PWNED. All hail the queen.

17:30. Pleaca trenul, prima oprire la Predeal. Nimic neobisnuit pana acolo. Butonez de zor, mananc Snickers si beau Fanta Madness. Fetele fantastice, una intr-un negru dezolant, cealata intr-un roz sclipitor, se inteleg de minune. Pitesti(roz) si Targu Mures(negru). Concedii in China, doctorita, workoholics, bla, bla bla.

18:00. Predeal. In compartiment intra un cuplu. Baiat si fata. Ea imbracata normal, putin retro, el rocker furios. Cu cercei de fata in ambele urechi. De argint. Macar de-si punea de aur sa fie blingy. Isi inghesuie bagajoiu’, imi cere mii de scuze ca m-a calcat in timp ce ochii mei scapara fulgere inspre el, dupa care se instaleaza confortabil pe scaunele din fata mea. Foarte confortabil. Atat de confortabil incat ma faceau pe mine sa vreau sa ma intind pe scaunul de langa. Pornim, trec 10 minute pana cand aud ceva suspect.

18:15. Aud sunete ca de ventuza. Sprancenele formau una singura de la cum ma incruntam si ridic ochii. Se pupau. Si se sarutau. Si se molfaiau. Se uitau adanc unul in ochii celuilalt de parca abia isi fumasera creierii si asteptau sa auda marea in ochii unul altuia si sa vada valuri iesind din urechi. El o mangaia obsesiv pe fata, pe par, pe mana. O strangea aproape, ea se sufoca de placere in pieptul lui de scandura cu defecte. Era ca si cum asistam la o partida de sex numai din priviri si mangaieri si, in loc sa fie intens, era incredibil de jenant.

18:25. Ma lasa bateria la laptop. Deja. Nuuuuuuuuu….. Cu parere de rau, imi bag bijuteria in geanta lui si acolo dau de minunatele paduri sacrificate pentru cursurile de la facultate. Cam o juma’ de toc de hartie. Pe care le citisem o singura data. A doua zi iar aveam examen. Deci hai sa citim. Scot cursurile, ma apuc sa citesc la contabilitate. Muzica nema, uitasem si sa-mi pun muzica pe player dupa ce mi-am transferat House pe laptop, si nici nu-l incarcasem. Patrund in intunecatele cunostinte ale bilantului, registrului si activelor pana cand un sunet distinct imi distrage atentia.

18:50. Sinaia. Mono eyebrow, sageti pregatite in arc, ma uit in sus. La ei. Dupa partida salbatica de dragoste de dinainte, asta era ca un fel de postludiu. Ea isi intinsese gatlejul cat putuse sa ajunga sa puna capul pe umarul lui. El, cu cracii intinsi in tot compartimentul, cu un zambet discret pe fata. In mana, bile. Da, bilele lui. Nu alea din pantaloni, perversilor, ci bile din-alea chinezesti pe care le freci. Le tii in palma si le freci una de alta. Eh, si bilele astea clincaiau. Scoteau un clinchet. Ca doua bile ce erau. Prima reactie a fost sa bufnesc in ras. Sa zambesc cu aer de superioritate. Dupa care sa-mi vina a plange. Ca nu inceta. Clinc-clinc-clinc. Mai o ventuza, mai un clinchet. Dau mesaj la sufletu’ pereche, ma plang, degeaba. Nu avea cum sa ma scape din celula de nebuni.

19:00. Dupa o holbare hipnotica la bilele lui, ma hotarasc cu o disperare de care depindea viata mea ca ar fi timpul sa iau in serios lectura. Am zis ca poate daca ma concentrez la altceva, nu mai aud sunetul ce avea sa ma trezeasca noaptea din somn in urlete si transpiratii reci. Si a functionat.

20:00. Campina. Momentul in care n-a mai functionat schema cu concentrarea. Pentru ca pe langa clinchete si ventuze, incepuse alt sunet. Crantz-crantz-crantz. Mi-era frica sa nu raman cu mono eyebrow asa ca de data asta ridic privirea-mi senina si ma uit la pupaciosi. Nu era de la ei. Pentru prima data in acea calatorie, nu erau ei sursa degradarii sanatatii mele mintale. Ciudat. Tipa in negru dormea. Sforaia. Cu gura deschisa, cu o urma de, si-anume, secretii intr-un colt. Oricum, mai enervant era sforaitul. Crantz-crantz-crantz. Ma uit la ultimul suspect, gasit vinovat. Sa va explic. Cand te uitai la ea, nu-ti venea sa crezi ca exista asa ceva. Era o mare de roz, cu un tarm galben, adica parul si cu celalalt negru, adica ciocatele. Acea mare de roz tinea in mana o revista de integrame, completa Sudoku. In timp ce spargea seminte. Sesizati erorile? Roz + ciocate + Sudoku + seminte. Eh, se mai intampla, nu? Nu toti se nasc mari dizainari de fashion. Ii suna telefonul. “Da, spuneti domnule. Ah, sa stiti ca sunteti singurul pacient care are probleme de la picaturile acelea. Eu maine ma intorc la spital, veniti atunci.” Cazut falca. Adunat de pe jos. WTF?! face all over again.

Sa recapitulam. Eu eram cu o expresie idioata pe fata fiind total cufundata si ametita de misterele contabilitatii. Romeo si Julieta in mizeria CFR se iubeau pana intr-o dimensiune necunoscuta noua, tanti doctora se rontaia ca o rozatoare in timp ce rozatoarea din creier era pusa la grele maratoane si the black mistress horcaia de zor cu gura cascata de parca astepta ceva. Mancare, bah, iar sunteti perversi.

Restul calatoriei se mentine in acelasi ton. Doar o bucata labutza devine din ce in ce mai psihopata. M-am dat jos din tren cu tendinte de om nebun. Imi doream sa pot rani pe cineva pentru ce mi-a fost dat sa indur. Da, dramatizez, ma alint. Da’ tot o fo’ aiurea. Asta pe langa sedintele de spiritism a tipului pentru a face durerea de cap a tipei sa dispara, cu miscari dubioase si transe. Zau c-am ramas traumatizata.

Nu mai vreau cu trenul o perioada. :-S